Recitiri din literatura romana



Sumar volum: "Ionel Popa, Recitiri din literatura romana, Nicolae Iorga, cugetarile lui Eminescu, Slavici, Moara cu noroc, Sadoveanu motivul calatoriei, emblema hipodromului; inteleptul si intelepciunea in opera lui Sadoveanu; codicile la testament; Epopeea Vlasinilor; Radu Stanca Cercul Literar de la Sibiu; aforismele lui Radu Stanca"

Volum aparut la Editura Ardealul, Tg Mures in anul 2007
Format: format 16/61x86, coli tipo14
ISBN: 978-873-8406-21-6

    Fragment din volum     Nicolae Iorga

În 1904 se împlineau 400 de ani de la trecerea din Istoria Vie în Amintire a lui Ştefan cel Mare. Nicolae Iorga, istoricul şi cărturarul participă la manifestările comemorative cu ştiinţa şi condeiul îngemânate: publică Istoria lui Ştefan cel Mare pentru poporul român. Acum se împlinesc 500 de ani de la moartea marelui voievod. În cei o sută de ani cartea lui Iorga a cunoscut mai multe ediţii, dar toate din raţiuni politico-ideologice mai mult sau mai puţin oneste şi întemeiate şi niciodată ca o carte de literatură cu toate că are suficiente astfel de virtuţi. E momentul să citim paginile savantului despre Ştefan cel Mare şi prin această grilă. Mai convingator ca lectura nu e nimeni, dar ne vom strădui să ajutăm cititorul să identifice in textul istoricului elementele care aparţin artei literare. Încercarea noastră va sta sub adevărul că volumul respectiv este o proză istorică. Ne vom strădui să-i pătrundem resorturile beletristice: structura narativă, portretistica, artileria grea a retoricii, ascuţişurile de sabie ale stilisticii. Toate calităţile de prozator ale omului de ştiinţa îşi dau întâlnire în paginile acestei cărţi. Cartea lui Iorga nu este nici roman istoric, nici de aventuri, dar nici viaţă romanţată ori simplu studiu istoric. Temperamentul şi ideologia sămănătoristă a cărui doctrinar a fost îl fac refractar la un demers din cele numite; este o proză istorică. Acest tip de scriere respectă adevărul istoric, dar apelează la diferite tehnici literare pentru a-şi atinge scopul de pedagogie naţională; documentul istoric e topit în naraţiune. O astfel de scriere istorică presupune implicarea subiectivităţii istoricului-narator. Structura compoziţională impusă de cronologia istoriei nu rămâne o schemă moartă, dimpotrivă. Cartea se deschide ca un „argument” menit să justifice necesitatea ei. Ceea ce se remarcă de la început este scriitura solemn liturgică-poematică care degajă un curent afectiv care pune stăpânire pe cititor: „în ziua de 2 iulie 1504 Ştefan cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregii ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale;” „veşnică pomenire se cere pentru acela care se făcuse vrednic a fi pomenit de neamul său în vecii vecilor.” Din acest exordiu e musai să reţinem câteva imagini de o puternică frumuseţe şi semnificaţie: „alaiul străbate holde grele de bogăţie, în drumul spre Mănăstirea Putnei” - Isus în ţara sa. „Gândul lui de înţelepciune […] se cobora ca o rază de bucurie asupra tuturor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră şi meniseră trupele învingătoare” o imagine a sofianicului. Şi mai zice Iorga [Iorga nu scrie, ci zice precum rapsodul]: „dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţei neamului […] şi astăzi ea se înalţă puternic, în marea flacără de mândrie şi recunoştinţă ce porneşte din toate inimile noastre.” „O scânteie din această flacără este cartea de faţă.”


    Fragment din volum     După exegeza monografică de până acum şi până la o viitoare posibilă monografie Sadoveanu - dimensiunea mitico-epopeică a prozei naţionale, se impune o abordare analitică (punctuală) fie a unor cărţi ca individualităţi, fie a unor motive. În rândurile de faţă ne propunem să facem câteva observaţii asupra motivului călătoriei (drumului) în trei opere: Neamul Şoimăreştilor (1915), Baltagul (1930), Soarele în baltă sau Aventurile Satului (1933). De ce acest motiv şi de ce aceste opere şi nu altele? În cazul motivului călătoriei (drumului) alegerea se justifică prin puterea lui de polarizare, producând adevărate constelaţii de motive. De asemenea urmărind circulaţia motivului în cronologia operei vom desluşi drumul evoluţiei scriitoriceşti a lui Mihail Sadoveanu şi cristalizarea trăsăturii fundamentale a universului marelui povestitor: dimensiunea mitico-epopeică. În al treilea rând călătoria devine treptat element fundamental în ceea ce se numeşte structura compoziţională a cărţii şi nu în ultimul rând călătoria declanşează evocarea care implică o formă narativă POVESTIREA - matricea narativă a lui Sadoveanu. Motiv vechi şi universal, călătoria (drumul) capătă la Sadoveanu o fizionomie proprie şi semnificaţii specifice. În ceea ce priveşte motivele alegerii celor trei volume menţionate ar fi următoarele: Neamul Şoimăreştilor reprezintă un moment de răscruce în destinul scriitoricesc al lui Sadoveanu şi cartea ar merita o mai „dreaptă cinstire”; Baltagul este prima capodoperă care se construieşte tocmai pe motivul călătoriei, ea (călătoria) organizează subiectul şi da semnificatii; Soarele în baltă ... e o carte reprezentativă din seria „cărţilor de înţelepciune”. Alte motive ale alegerii noastre se vor desluşi din cele ce urmează. Subiectul în Neamul Şoimăreştilor îl formează drumul întoarcerii lui Tudor Şoimaru, după ani de pribegie, prin străinătăţi, în satul natal. Având ca ax narativ călătoria, scriitorul construieşte trei conflicte, prin urmare trei forme epice („romane”); unul eroic, altul al iubirii pentru pământul natal şi al treilea al socialului. În călătoria sa, protagonistul evoluează de la soldatul viteaz trecând prin ipostaza cavalerului care îşi închină dragostea unei domniţe, la oşteanul-erou, luptător, pentru pământul neamului său. Cu cât ne apropiem de finalul călătoriei cu atât creşte ponderea socialului în evocarea sadoveniană.