Recitiri din literatura romana - vol 2



Sumar volum: Glose eminesciene; Portret de familie – Enigma Otiliei; Moromeţiana; Moromete şi prietenul său Socrate; Ilie Moromete – un alt Noe; Despre Catrina Moromete; Scena tăierii salcâmului; Incipit-ul romanului; Romanele lui Victor Papilian; Motivul nunţii la Eminescu şi Coşbuc; Hora la Coşbuc şi Rebreanu; Amintiri din copilarie – Hronicul şi cântecul vârstelor; De la Rugăciune la Testament; Metafizică şi sociogonie; Lucian Blaga – Ecouri expresioniste în lirica postumă;

Volum aparut la Editura Crisserv, Medias in anul 2009
Format: format 16/61x86
ISBN: 978-973-8990-12-8

    Fragment din volum     Pentru Eminescu, cugetătorul e o întrupare a Geniului. Modelul ar fi fost marele filosof german Kant dar şi matematicianul-filosof Pythagoras. Dar nu trebuie neglijată nici ipoteza că „bătrânul dascăl” este o „mască” a poetului. Dar rostul antitezei este mult mai subtil. Poziţia privilegiată acordată spiritului nu schimbă destinul fiinţei materiale care îl poartă. Fiinţa este schimbătoare şi trecătoare, iar spiritul este şi rămâne oglinda în care Absolutul (Divinitatea) se recunoaşte. Imaginea, în care spiritul şi nimicnicia fiinţei materiale se întâlnesc în condiţia umană, este graţioasă. Comparaţia mitologică (precum Atlas) este folosită pentru a da solemnitate, prestigiu, dar şi crezământ imaginii bătrânului cugetător şi gândirii sale vizionare. Bătrânul dascăl e ochiul creat pentru a cunoaşte – este un Atlas spiritual (Ioana Em Petrescu, Eminescu – modele calmologice şi viziune poetică, 1978).


    Fragment din volum     Toată esenţa noutăţii, originalităţii personajului lui Preda, care a surprins şi a derutat critica orientând-o spre afirmaţia improprie cu care nu suntem de acord, stă în faptul că personajul în cauză refuză instinctualitatea (natura) în favoarea gândirii (creaţiei); el este adeptul puterii argumentului şi nu al argumentului puterii. Ilie Moromete nu acceptă supunerea spirituală încât pe patul de moarte este îndreptăţit să afirme cu orgoliu „eu am dus întotdeauna o viaţă independentă”. El trece totul prin puterea lui de judecată, dar şi prin plăcerea lui pentru joc şi spectacol. Ilie Moromete este un „liber gânditor”. Pentru a beneficia de calificativul de filosof în primul rând trebuie să problematizezi existenţa şi fiinţa, să-ţi cauţi eul: (Numai Nicolae - fiul cel mic, poate afirma „eu îmi caut eul meu”). Or Moromete nu face asemenea lucruri. El are doar un dat: vede lumea aşa cum o vede el (prin grila unor valori morale cu putere de normă) şi se străduieşte, chiar cu ambiţie, să convingă pe cei din jur s-o vadă ca şi el. Ilie, ca orice ţăran autentic, îşi trage „filosofia vieţii” din respectarea şi aplicarea Normei satului arhaic-tradiţional printr-o experienţă „empirică, directă”. Or acest tip (om, personaj) nu e filosof, ci înţelept, Nicolae, mezinul familiei, e filosoful - devine filosof. El îşi pune întrebări existenţialiste, el merge la şcoli (studiază). El citeşte cărţi (livres). Ilie citeşte doar ziarul.