Recitiri din literatura romana - vol 3



Sumar volum: Radu Rosetti -O carte uitată; Ion Agârbiceanu - Arhanghelii; Lucian Blaga - Religiosul în poezia lui Lucian Blaga; Din polemicile lui Blaga;Liviu Rebreanu - Despre nuvela românească; Textele în limba maghiară; Elemente expresioniste; Personajul colectiv; Aspecte ale analizei psihologice; Crăişorul Horia – fişe pentru un studiu – ; Camil Petrescu - Patul lui Procust (roman cubist?); Ioana Postelnicu - Aniversare; Epopeea Vlaşinilor; Remember - cântecul de lebădă; Petru Popescu - Vrea să se întoarcă acasă, în literatura română; O reeditare; Emil Cioran Scriitorul; Cioran şi muzica; Eugen Barbu - Groapa e numai trup;

Volum aparut la Editura Sfantul Ierarh Nicolae in anul 2012
Format: format 16/61x86
ISBN: 978-606-577-966-2

    Fragment din volum     I. Cîteva teze Religiosul în poezia lui Lucian Blaga este o temă complexă şi sensibilă prin multiplele ei probleme conexe. După cum era de aşteptat, părerile asupra subiectului sunt pro şi contra. Parafrazînd o idee a filosofului Blaga referitoare la relaţia mit – magic, putem spune că religiosul (de oricare confesiune) este sarea poeziei şi orice poezie care se respectă nu renunţă la acest grăunte. Problema se complică cînd poetul, cum e cazul lui Blaga, este dublat de filosof (metafizician). Prin urmare problema se pune în alt mod decît cel comod subordonat ―dogmatic‖ teologiei, în cazul nostru, celei biblio-creştine. În cautarea răspunsului la întrebarea este sau nu este Lucian Blaga un poet creştin va trebui, în mod obligatoriu, să ne păstrăm obiectivitatea şi neutralitatea şi să fim mereu în interiorul textului poetic. De aceea cred că trebuie pornit la drum de la cîteva teze de lucru. Înainte de a formula astfel de posibile teze să recitim cîteva din cugetările lui Blaga care vin în atingere directă cu religiosul: ―Cînd cauţi comori, nu sapi în nori, ci în pămînt.‖; ―De îndată ce faci Satanei concesiunea de-a discuta cu el, poţi fi sigur că te bate în dialectică şi te înduplecă.‖ (Pietre pentru templul meu); ―Nu cerul e promisiunea ce ni s-a făcut, ci creaţia‖; ―Creaţia este singurul surîs al tragediei noastre.‖; Recitiri din literatura română 42 ‖Iubirea este al doilea surîs al tragediei noastre‖; (Elanul insulei) ―Ştiu că din viaţă voi pleca ezitînd şi cuprins de un mare regret, de regretul de a nu crede în învierea morţilor şi în judecata din urmă.‖; ―Ce înseamnă a avea o religie? A-ţi pune toată nădejdea într-un semn al întrebării.‖ (Din duhul eresului). Mai sunt şi alte cugetări care şi-ar găsi locul aici. Din posibilele teze de lucru propunem: – Clarificare terminologică şi relaţia dintre diferite concepte cum ar fi: religios, creştinism, (sensibilitate) metafizică; (sentiment) cosmic; cosmogonie; geneză (facere); materie; spirit; suflet; păgîn; creştin; organic; revelaţie; mister; absolut; sacru; profan; – Sensul termenului teologie în metafizică şi în dogma bisericii; – Poetul gîndeşte divinitatea; credinciosul se gîndeşte la Dumnezeu; – Misterul e origine, o realitate ontologică; religia (teologia) e o construcţie, o realitate elaborată (apud Emil Cioran); ―Creştinismul este una din substanţele care in vitro se veştejesc, care progresează şi proliferează numai in vivo” (N. Steinhardt) – A fi religios înseamnă a simţi misterul (taina) şi fără a cădea în dogmatismul unei credinţe (teologi); – Blaga despre Regilie şi Ordodoxism; date biografice şi atitudini vis-à-vis de Biserică, Teologie. TREIMEA lui BLAGA: sensibilitate metafizică; sentiment cosmic – gîndire mitico-poetică; vocaţie (destin) creatoare. Întotdeauna marii poeţi, oricît de religioşi (creştini) ar fi fost, în raport cu ―dreapta credinţă‖ întemeiată pe revelaţia divină au avut îndoieli ―eretice‖. Mai ales atunci cînd aceştia au păstrat în viziunea lor poetică elemente păgîne (mit) prin intermediul folcloricului sau pe cale livescă (mitografie). Unghiul de deviere dă specificul, originalitatea fiecăruia.


    Fragment din volum     Pentru început două remarci. După felul cum s-a scris pînă acum despre polemicile lui Blaga, se pare că domeniul dacă nu este de-a dreptul tabu, atunci, în orice caz, intimidează. Şi, Blaga s-a implicat într-o polemică doar atunci cînd a fost provocat şi s-a simţit lezat de rea-credinţa sau incapacitatea de înţelegere a adversarilor, fie din insuficienţă intelectuală, fie din cauza dogmatismului de orice natură ar fi fost el. Blaga, cel tăcut ca un sfinx, retras în zonele înalte, ozonate, nu a ezitat să riposteze contestatarilor cu vervă, de la ironia fină la expresia pamfletară. Energia stilistică şi structura ideatică, de o logică ca o lamă de cuţit, caracterizează textul polemic blagian făcînd din autorul ei un urmaş al lui Maiorescu (cf. Mircea Popa). Relaţia Blaga – Cioran, mai ales în partea ei finală degenerată în ruptura polemică, e aproape necunoscută. Exegezii celor doi filosofi nu s-au prea ostenit pe această potecă. Pata albă a fost acoperită în cea mai mare măsură de Marta Petreu prin studiul Blaga şi Cioran, via Pătrăşcanu-Beniuc(1). După publicarea în 1956 a volumului Tentation d`exister şi apoi a eseului Lettre a un ami laintain (NRF, 1957) ―Nu numai intelectualii din ţară – notează Marta Petreu – s-au simţit lezaţi de antiromânismul răzgîiat al lui Cioran, ci şi exilaţii români din Paris‖.(2) Pentru puterea comunistă din ţară, publicarea celor Recitiri din literatura română 51 două texte a fost un bun prilej de a desfăşura o amplă campanie împotriva lui Cioran (citeşte, diaspora română). Cum a ajuns Blaga să se implice în campania anti Cioran scriind Farsa originalităţii împotriva aceluia care, pe cînd era în ţară, a scris elogios despre el înălţîndu-l pe un piedestal?